Livada cu dragoste… şi alte poeme“ de Nuşa Ilisie
Omul este un mic Dumnezeu care „face”, „dă nume”, „creează”, „dă naştere”. Si fiecare „îndeletnicire” este migăloasă şi tulburătoare pentru felul „conştient „ în care omul se implică în această „facere”, desăvârşindu-se astfel, în Universul faptic şi spiritual în care trăieşte. De fapt, omul se desăvârşeşte, desăvârşind. Dintre toate, poate că cea mai profundă şi mistuitoare este creaţia, la care se poate ajunge
numai prin iubire, ca loc comun între Dumnezeu şi umanitate. Pornind de la iubire, Dumnezeu însuşi se desăvârşeşte în om sub forma artei, pentu că arta este magie vie! Este un moment tainic, unic, miraculos, de comunicare între om şi „Marele Anonim” pe care nu oricine îl poate prinde, dar, pe care oricine îl poate „surprinde” când, deja, a devenit artă. Arta este magie vie ca şi apa sfinţită. Te scoate în afara timpului, te imortalizează, te imunizează, te modifică-fie că eşi creator sau consumator de artă.
Scrisul? Cred că scrisul, pentru mine, este ceva asemănător cu ceea ce Domnul Profesor Artur Silvestri spunea, chiar dacă într-un alt context: este un „cer sufletesc”, ca un cer de trăiri atât de profunde ce mă fac uneori să simt o libertate fără egal, nu atât spirituală cât şi reală, ca atunci când, stând deasupra apei şi sub cer, încetez să mai am , chiar şi numai pentru câteva clipe, o existenţă corporală. Scrisul pentu mine este la fel de tainic ca o împărtăşanie! Numai că, în loc să mă împărtăşesc tăcând, o fac scriind, trăind, iubind şi „împărtăşind” mai departe. Arta este magie!

_______________________________
BIBLIOTECILE GRATUITE ON-LINE , CREATE DE ARP , SUNT ASTAZI URMATOARELE :
BIBLIOTECA ON-LINE
_______________________
_______________________
_______________________

_____________________________